Domeniul Viticol Apold
Sibiu, Romania

ISTORIC

Domeniul viticol Apold este situat în vestul județului Sibiu, în centrul geografic al României și este una dintre cele mai bune (chiar dacă nu cele mai renumite) regiuni viticole din țară.

Suprafața de vie se află situată în podgoria Sebeș-Apold, în cadrul centrului viticol iar arealul de obținere a vinurilor DOC este Sebeș-Apold.

În această zonă viticultura este tradițională existând dovezi care atestă vechimea preocupărilor legate de vița de vie a locuitorilor pe aceste meleaguri.

Landler-ii, populația de origine germană deportată în 1734 sub domnia lui Carol al VI- lea, Împărat Roman, au conștientizat în scurt timp importanța climatului local și al faimoaselor soluri terasate întreținând tradiția plantațiilor viticole din zonă. În ultimele decenii soiurile cultivate în zonă s-au folosit în special pentru vinuri spumoase.

Începând cu anul 2007 s-a demarat proiectul de amenajare si organizare a teritoriului și reînființare a “plantației de vie” ferma Apoldu de Sus, “Trupul Fata Mare” și “ Trupul Gorgan” cu capacitate deplină de punere în funcțiune  începand cu anul 2010.

Butașii altoiți de viță de vie necesari înființării noilor plantații au fost asigurați de prestigioasa Cooperativă Agricolă “ Vitis Rauscedo” Italia. Reprezentanții cooperativei au asigurat și plantarea butașilor de viță de vie pentru soiurile: riesling italian, traminer aromatico, pinot gris, sauvignon blanc, muscat ottonel.

POZIȚIONARE

Ferma viticolă se află pe Drumul European 68, ce face legătura între Sibiu și Sebeș, la 28 de kilometri de Sibiu, pe partea dreaptă a drumului, în sensul de mers spre Sebeș.

Terenul pe care este cultivată vița se află la o altitudine de 446 – 485 metri, față de nivelul mării, orientarea este sudică, iar terenul pe care este cultivat vița este brun roșcat de pădure (regosoluri calcarice). PH-ul predominant slab acid spre neutru nu pune probleme de apariție a clorozei la vița de vie cultivată.

Climatul zonei este tipic continental, cu o temperatură medie anuală de 8,6°C, temperatura medie zilnică este de 10°C și se înregistrează în a doua jumătate a lunii aprilie și se încheie în a treia decadă a lunii octombrie, ceea ce corespunde cu perioada de vegetație a viței de vie. Numărul zilelor perioadei de vegetație sunt cuprinse între 172 și 180 zile, iar suma orelor cu soare în perioada de vegetație oscileaza intre 1.200 si 1.800.

Suprafața totală a plantației de vie realizată astfel este de 62,06 ha. Vița de vie este cultivată pe platou în vârful pantei pe o suprafață de 31 ha, iar restul de 31,06 ha pe terase largi care coboară din vârful pantei pâna la bază. Suprafețele și soiurile plantate sunt următoarele:

  • 21,06 ha – Sauvignon Blanc
  • 15,60 ha – Traminer Aromatico
  • 8,80 ha –  Pinot Grigio
  • 9,00  ha – Riesling Italian
  • 7,60 ha  – Muscat Ottonel